Pagini

Devoratori Online

miercuri, 1 mai 2013

Lore

In 1945 dupa moartea lui Adolf Hitler ofiterul Peter Dressler arde toate dovezile faptului ca a fost ofiter nazist si isi ascunde familia in munti.
Sotia acestuia se preda trupelor aliate si isi indeamna fiica cea mare,Hannelore sa isi duca frati mai mici la casa bunicii lor care se afla pe partea rusa a Germaniei, ei aflanduse pe cea Americana.
Destinul il scoate in cale pe Tomas, care se dovedeste a fi evreu, dar aflandu-se intr-o situatie foarte grea, trebuind sa isi hraneasca cei 4 frati mai mici, ii accepta ajutorul, desi se lupta cu educatia ei cum ca evreii sunt cei mai mari dusmani ai rasei ariene si ii accepta ajutorul.
Lore trece prin multe impreuna cu Tomas inclusiv prin moartea unu frate, trec impreuna granita, dar in trenul in care se aflau are loc un control, iar Tomas nu isi mai gaseste actele. El este coborat din tren, iar Lore ajunge la casa bunicii ei unde realizeaza cat de mult ii lipseste Tomas si o surprinde pe bunica ei printr0un comportament neadegvat unei tinere domnisoare crescuta in Germania nazita.
Un film realist si dureros care prezinta mizeria prin care trec oamenii in timpul unui razboi, cum foamea si suferinta te aduc la instinctul animalic, ratiunea pierzandu-se total.
Nota 4/5
PhotoPhotoPhotoPhoto

Un comentariu:

Unknown spunea...

Un film bun.Cred ca merita vazut.