Pagini

Devoratori Online

marți, 29 aprilie 2014

Răzvan Fodor are o relaţie cu o elevă în filmul #SELFIE


Prezentatorul showlui „Masterchef” de la Pro Tv, actorul Răzvan Fodor ajunge direct la catedră ca profesor de istorie, implicat într-o relaţie tumultoasă cu una dintre elevele sale, în filmul #SELFIE, care are premiera pe marile ecrane din 9 mai.

„M-am aricit puţin când am aflat că personajul meu are o relaţie cu o elevă. Sunt tată de fetiţă şi sunt destul de deschis la noutăţi, dar mă gândesc că mai am 12-13 ani până acolo. Dacă e să mă gândesc la povestea filmului din punct de vedere al fetei, premisa nu este greşită. Însă ca tată, mi se pare greşit. Şi e păcat! Cred că o tânără ar trebui să aibă mai multe relaţii, să îşi topească toate îndrăgostelile vârstei.”, declară Fodor puţin contrariat de controversa rolului său.

În #SELFIE, profesorul de istorie are o relaţie secretă cu Yasmine, o adolescentă rebelă interpretată de Crina Semciuc, care îşi ia priet
enele şi pleacă la mare în căutarea lui şi a distracţiei cu doar două zile înainte de bacalaureat.

Fără aprobarea părinţilor şi fără prea multă planificare, Yasmine, Roxi si Ana ajung la mare, unde, în ciuda aşteptărilor, bunădispoziţia întârzie să apară, iar accidentele se ţin lanţ.

Fără maşină şi bani în buzunar, adolescentele noastre rebele se mai confruntă cu o problemă: trebuie să ajungă la timp pentru susţinerea examenului de maturitate.

Alături de Crina Semciuc, protagoniştii nebuniilor de pe litoral mai sunt Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin. Tabăra adulţilor responsabili este alcătuită din actori titraţi ca: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Carmen Tănase și Florin Călinescu. Pe lângă Răzvan Fodor, alte intervenţii spectaculoase în film mai au: Mihaela Rădulescu, Dan Chişu sau George Vintilă.

O producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, comedia românească #SELFIE aduce distracţia de la mare pe marile ecrane din ţară, în premieră, din 9 mai. Filmul este regizat de Cristina Iacob.

duminică, 27 aprilie 2014

Transcendence: Viaţă după moarte (2014)



Doctorul Will Caster (Johnny Depp) este cel mai apreciat cercetător din domeniul inteligenţei artificiale, căutând soluţia de a reuni într-o singură maşinărie conştiinţa colectivă, cu informaţii din toate domeniile stiintei şi emoţia umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în acelaşi timp şi antipatia extremiştilor anti-tehnologie.
În urma unei violente încercări de a-l opri, activiştii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conştiinţă uploadată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obţină controlul şi puterea supremă. Un scenariu terifiant devine acum realitate: omniprezentă şi fără slăbiciuni, noua entitate nu poate fi oprită! 
 
Presupun ca toti il stiti pe faimosul  Johnny Depp care nici de data aceasta nu ne-a dezamagit , interpretandu-l pe Will , un personaj cu o inteligenta nemaivazuta ce vroia sa revolutioneze medicina, dar si sa schimbe complet demersurile intregii planete.
Ideea futurista prezentata dealungul filmului m-a pus pe ganduri..Oare chiar atat de dependenti de electricitate si internet am ajuns?Finalul filmului este dramatic , personajele principale ajungand sa se schimbe in multe feluri asta aratand priceperea de care au dat dovada atat actorii cat si cei din "spatele" filmului.
Un film ce m-a trezit la realitate , ce m-a facut sa ma gandesc la planeta si la tehnologia de astazi.
Suspans , tensiune , drama , dragoste , filmul a fost condimentat cu de toate ajungand la cote maxime, si ceea ce a iesit va va lasa uimiti.
Ma asteptam sa fie un film bun , doar joaca Johnny Depp in el nu ?

Distribuit de MediaPro Distribution, filmul îi regăseşte în rolurile principale pe Johnny Depp, Paul Bettany, Rebecca Hall şi Morgan Freeman.

NOTA:5/5

marți, 22 aprilie 2014

Olimpia Melinte s-a îngrășat 10 kilograme pentru rolul din #SELFIE




Singura româncă nominalizată la Premiile Goya și câștigătoarea premiului Uniunii Actorilor din Spania, la categoria ,,Revelația anului”, actrița Olimpia Melinte poate fi admirată din 9 mai pe marile ecrane, în comedia #SELFIE. Asemenea starurilor de la Hollywood, Olimpia a trecut prin transformări majore pentru rolul său, care presupunea ca ea sa se îngrașe cu nu mai puțin de 10 kilograme.

Cu foarte mult talent și umor, Olimpia Melinte a intrat în pielea unei adolescente complexate și a declarat despre întreaga experiență că: ,,Este foarte greu să fii gras, mai ales că trecusem printr-un alt proiect în care m-am îngrășat 10 kg, reușisem să dau jos vreo 6, așa că a venit proiectul ăsta și a trebuit să mai pun 7. Procesul de îngrășare este foarte dificil: mănânci non-stop, nu prea ai voie să te miști și ești tot timpul obosit. Eu m-am îngrășat și cu sport, pentru că voiam să fiu adolescentă și să arăt ca atare. M-a ajutat foarte mult pentru rol, n-aș fi înțeles-o pe Roxi altfel, dacă nu aș fi avut kilogramele astea în plus, de-odată, toată lumea te privește altfel pentru că te schimbi foarte mult.”

Olimpia Melinte le-a avut drept colege de platou pe Crina Semciuc și Flavia Hojda, alături de care a filmat cele mai multe scene pentru #SELFIE. Acțiunea comediei i-a adus în prim plan și pe Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin. Tinerii actori au fost cu toții onorați să lucreze alături de nume deja consecrate precum: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu.

Cu gândul că în curând vor scăpa de BAC, profesori şi liceu, trei adolescente pornesc în aventura vieţii lor cu doar două zile înainte de examenul maturităţii.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Yasmine (Crina Semciuc), Roxana (Olimpia Melinte) şi Ana (Flavia Hojda) fug la mare, unde în loc de distracţie, vor avea parte de o mulţime de peripeţii şi discuţii aprinse.

În toată vâltoarea evenimentelor sunt prinşi Mihai (Levent Sali), George (Vlad Logigan) şi Bogdan (Alexandru Călin), trei tineri ajunşi la mare nu să cheltuiască, ci să facă rost de bani într-o manieră nu tocmai legală. După ce distrug o maşină şi pierd toţi banii, pentru fete devine aproape imposibil să mai ajungă la timp pentru susţinerea examenului de bacalaureat.

În regia Cristinei Iacob, comedia #SELFIE va fi distribuită în cinematografele din ţară din 9 mai de către ZAZU Film, fiind o producție MediaPro Pictures și ZAZU Film.



joi, 17 aprilie 2014

Noah-2014


Banuiesc ca fiecare dintre noi a auzit de povestea aia draguta spusa prin clasa I a despre Noe si cum a salvat el toate animalele.
Ei bine, filmul nu se compara cu povestioara asta. Este destul de romantat....dar si mult mai sangeros.
Noah crede in iubirea adevarata, isi invata copii sa iubeasca toate vietuitoarele, inclusiv plantele. Traia fericit alaturi de familie intr-un cort, intr-un tinut arid, desertic,departe de lumea corupta. Totul s-a schimbat cand a avut un vis, un mesaj de la Creator...nu stia cum sa il interpreteze, dar stia ca bunicul sau va stii sigur cum sa il sfatuiasca.
Trec printr-un tinut care era ocupat de bolovani animati de un fel de ingeri, care i-au urmat pe Adam si Eva pe pamant...acestia doresc sa ii ucida familia, dar apoi decid ca merita ajutati. Intre timp Noah, care avea doar baieti gaseste o fetita ranita, pe care o ajuta si pe care o primeste in sanul familiei sale. Este clar ca intre ea si fiul sau mai mare se formeaza o legatura.
Ajuns in locul unde traia bunicul sau afla ca trebuie sa salveze doua exemplare din fiecare specie, sa construiasca o arca, pentru ca Creatorul sa poata spala pamantul de pacatele omenirii.
Personal filmul mi s-a parut putin cam tras de par, aproape ca orice poveste transformata in film, dar a fost perfect pentru o dupamasa ploioasa in care nu aveam ce face.
Faptul ca filmul a fost in 3D mi s-a parut o prostie, nu avea rost, doar un truc pentru a mai scoate niste bani in plus de la public, in rest nu am ce comenta, a fost un film interesant....poate ca faza cu ingerii pietrificati era cam aiurea....
                                                         PhotoPhotoPhotoNota 3/5