Pagini

Devoratori Online

marți, 29 aprilie 2014

Răzvan Fodor are o relaţie cu o elevă în filmul #SELFIE


Prezentatorul showlui „Masterchef” de la Pro Tv, actorul Răzvan Fodor ajunge direct la catedră ca profesor de istorie, implicat într-o relaţie tumultoasă cu una dintre elevele sale, în filmul #SELFIE, care are premiera pe marile ecrane din 9 mai.

„M-am aricit puţin când am aflat că personajul meu are o relaţie cu o elevă. Sunt tată de fetiţă şi sunt destul de deschis la noutăţi, dar mă gândesc că mai am 12-13 ani până acolo. Dacă e să mă gândesc la povestea filmului din punct de vedere al fetei, premisa nu este greşită. Însă ca tată, mi se pare greşit. Şi e păcat! Cred că o tânără ar trebui să aibă mai multe relaţii, să îşi topească toate îndrăgostelile vârstei.”, declară Fodor puţin contrariat de controversa rolului său.

În #SELFIE, profesorul de istorie are o relaţie secretă cu Yasmine, o adolescentă rebelă interpretată de Crina Semciuc, care îşi ia priet
enele şi pleacă la mare în căutarea lui şi a distracţiei cu doar două zile înainte de bacalaureat.

Fără aprobarea părinţilor şi fără prea multă planificare, Yasmine, Roxi si Ana ajung la mare, unde, în ciuda aşteptărilor, bunădispoziţia întârzie să apară, iar accidentele se ţin lanţ.

Fără maşină şi bani în buzunar, adolescentele noastre rebele se mai confruntă cu o problemă: trebuie să ajungă la timp pentru susţinerea examenului de maturitate.

Alături de Crina Semciuc, protagoniştii nebuniilor de pe litoral mai sunt Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin. Tabăra adulţilor responsabili este alcătuită din actori titraţi ca: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Carmen Tănase și Florin Călinescu. Pe lângă Răzvan Fodor, alte intervenţii spectaculoase în film mai au: Mihaela Rădulescu, Dan Chişu sau George Vintilă.

O producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, comedia românească #SELFIE aduce distracţia de la mare pe marile ecrane din ţară, în premieră, din 9 mai. Filmul este regizat de Cristina Iacob.

Niciun comentariu: