Eleanor şi Clara, două
tinere misterioase dar foarte sărace, reuşesc sa fugă de la locul unei
groaznice fărădelegi, ajungând într-o statiune veche şi neîngrijită de la malul
mării. Ele încearcă să facă rost de bani şi să-şi găsească refugiul în această
localitate ieftină de pe litoral, lucrând prin hotelurile sale decăzute.
Clara, mai cu capul pe
umeri, îşi vinde trupul. Ea îl întâlneşte pe timidul şi singuraticul Noel, care
le asigură celor două un acoperiş deasupra capului, în vechiul său hotel,
Byzantium. Clara, care se gândeşte tot timpul la viitor, îl preschimbă peste
noapte într-un bordel.
Între timp, Eleanor,
eterna şcolăriţă, îl întâlneşte pe Frank, un spirit pereche, care o împinge,
fără să-şi dea seama de consecinţe, să-i spună adevărul despre viaţa ei.
Conform poveştii sale,
Clara este mama lui Eleanor, deşi între ele nu sunt decât câţiva ani diferenţă
de vârstă. Cu toate că nu are decât 16 ani, Eleanor susţine că
s-a născut în 1804. De asemenea, ea mărturiseşte că trebuie să bea
sânge de om pentru a supravieţui – la fel ca mama sa.
2 comentarii:
Sa fie oare titlul vreo aluzie la contesa Báthory din cele doua filme recente? (ca ataca sangele sub limbuta, cele doua Báthory sunt desigur diferite).
Eniuei s-a notat, trebe vazut.
Trebuie neaprat vazut acest film.
Trimiteți un comentariu